deltagastronomia

La masă cu oamenii Deltei – Cercetarea gastronomiei tradiţionale din Delta Dunării

Pomana și codurile sale culturale

Elena TRIFAN

Am ajuns la pomană complet luaţi prin surprindere. În timp ce asistam la pregătirea mesei pentru turişti în bucătăria din Sfântu Gheorghe a doamnei L. aud o discuţie între ea şi soţul său: „nu am scăpat de mama, trebuie să mergem, i-am zis că am treabă, dar mi-a zis să o iau şi pe fata cu mine.” Nu am întrebat despre ce e vorbă din moment ce părea a fi o discuţie privată. Nu trece mult timp şi doamna îmi adresează un îndemn să mergem. Am aflat pe drum că mergem la o pomană; subiectul m-a emoţionat şi nu am îndrăznit să întreb pentru cine se face pomană şi nici doamna L. nu a menţionat numele său gradul de rudenie al persoanei la care mergem. Pomana se ţinea la câteva case de locuinţa acesteia, mai exact la părinţii ei, în foişorul din faţa casei. Din momentul în care m-am apropiat de acel spaţiu am realizat că nu ştiu absolut nimic despre regulile de comportament în cadrul unui asemenea eveniment şi am simţit o mică nelinişte, probabil prevenitoare. Spaţiul unde se realiza pomană era un foişor din lemn în care se afla o masă în jurul căreia erau strânse 11 persoane. Ce m-a surprins a fost faptul că dintre cele 11 persoane, pe două le întâlnisem chiar în prima zi în Sfântu Gheorghe. Doamna S. şi soţul acesteia ne-au primit în bucătăria lor şi ne-au oferit bunătăţi din grădină de lângă casă. Am descoperit în urma unei discuţii destul de greu de înţeles, gradele de înrudire dintre cei prezenţi şi cum doamna S. era mătuşa interlocutoarei noastre.

Când am ajuns noi, invitații erau deja la felul doi, adică ardei umpluţi cu pește. Pe masă se aflau mai multe sticle de băutură; băuturi carbogazoase, vin alb, vin roşu şi apă minerală îmbuteliata, iar fiecare persoană se servea cu ceea ce dorea. În momentul în care ne-am aşezat la masă, mama doamnei L., ne-a pus o colivă în faţă. Am fost îndemnaţi de cei din jur să luăm din colivă. Priveam cu frică mâncarea maronie ornată cu bezele colorate pe care nu ştiam să o apuc. După multe îndemnuri venite din toate direcţiile, am luat cu furculiţa şi am pus o bucată mare de colivă în farfuria din faţa mea. Moment în care toată lumea s-a amuzat şi au început să strige la gazdă să ne arate cum se face. După ce am pus coliva la loc, iar farfuria de ciorbă, după cum am aflat mai târziu, a fost dusă la spălat, am luat o gură de coliva din farfurie şi apoi o gură de vin din paharul de vin ce era introdus în coliva şi am spus „Dumnezeu să-l ierte”. Imediat după acest eveniment mama doamnei L. a adus o oală cu storceac ce avea o culoare gălbuie, din care am fost îndemnaţi din toate părţile să ne punem mai mult. Am pus un polonic de ciorbă şi o bucată din peştele care arata destul de diferit din ce văzusem până acum. Storceacul era însoțit de palincă, servită într-o cană de mici dimensiuni cu un imprimeu floral. Palinca avea un gust destul de înecăcios şi am putut să iau doar câteva guri.

Având în vedere episodul cu coliva, am început să mă îndoiesc de orice cunoştinţe deţinute cu privire la regulile de la masă şi văzând ca peştele din farfuria albă cu imprimeu floral de culoare albastră, avea nişte concrescente albe, solide, am întrebat dacă se mănâncă tot, am primit un răspuns cert afirmativ, uşor amuzat. După multe întrebări din toate părţile despre cum ni se pare mâncarea, primim şi un răspuns despre ce pește mâncăm. Mâncăm storceac de păstrugă, din specia de peşti despre care tot auzisem zilele trecute în sat cât de importantă era pentru locuitorii. Am încercat să memorez gustul, însă nu aş putea să îl descriu, pot spune doar despre carne că avea o culoare închisă, iar concrescențele nu aveau niciun gust. Storceacul a fost servit cu pâine feliată, cumpărată de la un magazin din localitate, pusă în nişte recipiente pe masă. Abia am terminat cu primul fel, că a şi venit cel de-al doilea, ardeii umpluţi, într-o cratiţă din care ne-am ales ce doream. Ardei erau galbeni şi umpluţi cu pește, iar lângă pește se mai simţea şi un gust de verdeaţă. Pe masă se afla şi un castron mai mic în care era smântână folosită pentru ardei, de asemenea în castron se găsea și o lingură pentru a pune smântâna pe ardei. În ceea ce priveşte băutura, alături de ardei am servit un pahar de vin alb cu apă minerală pentru că cel care se ocupă în principal de băutură ne-a spus că este prea tare să fie băut simplu. După ce am terminat de mâncat și ardeii, au apărut farfuriile cu desert care, spre deosebire de celelalte feluri, era achiziţionat de la magazin. Aşadar, pe o farfurie erau caise, napolitane şi cornuleţe cu rahat.

Cât timp am mâncat cele două feluri în jurul nostru se auzea o limbă asemănătoare cu rusă, iar apelurile exasperate ale doamnei L. de a-i convinge pe cei prezenți să vorbească în română, s-au dovedit inutile. Până şi asemănarea cu localităţile în care locuiesc maghiarii pe care ea le-a vizitat, povestindu-le cât de neplăcut s-a simţit când cei din jurul ei vorbeau într-o limbă pe care ea nu înţelegea, au avut un rezultat de scurtă durată.

Cu toate că nu am putut afla pentru cine se face pomană, am dedus din atmosfera de acolo că fie a murit de ceva vreme, fie era cineva mai puţin apropiat faţă de cei prezenţi acolo. Discuţiile erau aprinse şi tonul era uneori răstit, dar nu se simţea nicio urmă de furie sau supărare. După ce s-au aşezat toţi la masă, când au terminat cu servitul mesei, au încercat – fără  să reușim să îi urmărim – să ne explice gradul de rudenie dintre cei prezenţi acolo. Aproape de plecare gazda ne-a pus pe masă o pungă în care se afla un corn, cumpărat de la magazin, un măr, din grădina probabil, un pahar de plastic alb în care se găsea coliva cu o bezea roz în vârf şi o pereche de soseşte gri cu o pisică imprimată.

Cu toate că am petrecut doar o jumătate de oră alături de familia extinsă am identificat cine se ocupă cu gătitul, femeile din familie, aceştia alături de nepoţi servesc şi la masă. În ceea ce priveşte băuturile de la masă, acestea erau responsabilitatea bărbaţilor. În plus se observau diferenţe şi în modul în care persoanele erau dispuse la masă. Într-o parte stăteau bărbaţii, majoritatea vârstnici, iar în cealaltă parte stăteau femeile. Într-un colţ al mesei se aflau nepoţii, indiferent de sex, care au plecat imediat după masă. Fiind un pește de seamă, sturionul este încă prezent pe mesele festive. Am plecat de la aceea pomană cu un zâmbet atât de mare încât m-am temut că iar am făcut o gafă, dar ceilalţi mi-au răspuns la zâmbet şi m-am liniştit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s