deltagastronomia

La masă cu oamenii Deltei – Cercetarea gastronomiei tradiţionale din Delta Dunării

Lansarea proiectului (Librăria Bastilia, iunie 2012)

Asociația “Ivan Patzaichin Mila 23” și Catedra de Sociologie a SNSPA București au lansat la Librăria Bastilia din Bucureşti proiectul cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, “La masă cu oamenii Deltei – Cercetarea gastronomiei tradiţionale din Delta Dunării”. Au participat Ivan Patzaichin, Teodor Frolu din partea Asociației “Ivan Patzaichin-Mila 23”și antropologul Vintilă Mihăilescu, șeful echipei de cercetare, din partea Catedrei de Sociologie a SNSPA București.

Abordarea Deltei Dunării, din punct de vedere gastronomic, este justificată pentru Ivan Patzaichin: “Peștele este sursă de hrana a viitorului. Este elementul de bază al bucătăriei din Delta Dunării, prin ciorba, chiftelele, zacusca de pește, peștele prăjit, malasolca de pește. Acest proiect finanțat de AFCN, dă posibilitatea asociației noastre și partenerilor, să scoatem în evidență, să păstrăm și să promovăm specificul bucătăriei din Delta Dunării, o moștenire importantă pentru toți românii.”

Din cele 15 proiecte selectate spre finanțare de AFCN la categoria “Patrimoniu imaterial” în 2012, “La masă cu oamenii Deltei – Cercetarea gastronomiei tradiţionale din Delta Dunării” a ocupat locul II, fiind declarat câștigător cu 94,67 de puncte, obținând o finanțare publică de 59.616 RON, la concursul pentru proiecte culturale organizat în ultima lună a anului trecut. Bugetul total al proiectului este de 66.240 RON, restul finanțării fiind asigurat de Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23, din surse private. Activitățile proiectului se vor concretiza într-un ghid de cercetare, publicația „La masă cu oamenii Deltei: gastronomia tradițională din Delta Dunării”, un atelier etnografic online, o expoziție de etnografie vizuală.

Proiectul îşi propune să documenteze și să patrimonializeze cunoașterea gastronomică tradițională specifică Deltei Dunării, în trei localități (Crișan-Mila 23, C.A.Rosetti, Sfântu Gheorghe) pe baza unei cercetări de specialitate în perioada iunie-octombrie 2012, care să surprindă practicile culinare tradiționale, rețete, ingrediente specifice, instrumentar de preparare a hranei, forme de cunoaștere și apreciere a gustului, sezonalitatea hranei și continuumul dintre alimentația domestică și publică, festivă și cotidiană dar și rolul comunitar al hranei.

IMAGINI DE LA LANSARE (fotografii de Tiberiu Cazacioc și Monica Stroe)

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s